iurúc-bairactár, iurúc-bairactári, s.m. (înv.) stegarul care purta iuruc-bairacul (v.). Vezi definitia »

ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia; fig. religia creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în vechime, se aduceau jertfe zeilor. [Var.: (înv.) oltár s. n.] – Lat. altarium. Vezi definitia »

cârțár, cârțári, s.m. (reg.) ied ori miel mai tânăr de un an. Vezi definitia »

pupár, -ă, adj. (reg.) harnic; aspru; amar. Vezi definitia »

arțár (-ri), s. m. – Arbore cu lemnul alb și tare (Acer tartaricum). – Var. (h)arțar(iu), ațar, arcer(iu). Probabil din lat. *arcearius, care reprezintă mai puțin numele arborelui, acer (Pușcariu 131; Pușcariu, Lat. li, 63; REW 91; DAR), cît mai ales o referire la arcus „arc”, care se fabrica de obicei din lemnul acestuia; cf. celălalt nume rom. al arborelui, brîglar, de la brîglă „prăjină” și, pentru formă, lat. *acereus › retor. ischi. Der. de la acer, propusă de Burlă, Studii, 137, reluată de Körting 113, a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și Graur, BL, V, 86. Var. arcer înseamnă în limba actuală „tocilă”, care inițial se obținea prin ținerea în apă a unei bucăți de lemn de arțar pînă se întărea și astfel putea fi folosită la ascuțit; cf. Hasdeu 1500. Identitatea ambelor cuvinte nu este admisă de toți cercetătorii. Körting 125 invoca lat. aciarium, ipoteză respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și admisă de Scriban, care pleacă de la it. acciaro. Pentru DAR, etimonul lui arcer este necunoscut; Pușcariu, Dacor., IX, 422, îl derivă de la lat. ilicem, cu suf. -er. Vezi definitia »