DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. Vezi definitia »

OFENSÍV, -Ă I. adj. care atacă; cu caracter de ofensivă (II). ◊ agresiv. II. s. f. 1. formă principală a acțiunilor de luptă, înaintarea către obiectiv, cu scopul de a-l nimici pe inamic; atac. ◊ (sport; în jocurile cu mingea) atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse. 2. (fig.) acțiune puternică ce urmărește a realiza ceva. (< fr. offensif, /II/ offesnive, it. offensiva, germ. Offensive) Vezi definitia »

SUPRANORMATÍV, -Ă adj. Care este peste normă, în afara normei. [< supra- + normativ]. Vezi definitia »

CANTITATÍV, -Ă adj. Referitor la cantitate, de cantitate. ◊ Analiză cantitativă = determinarea proporțiilor diferitelor părți dintr-un amestec sau a elementelor dintr-o substanță. [Cf. fr. quantitatif]. Vezi definitia »

DORMITÍV, -Ă adj., s.n. (Rar) Somnifer. [< fr. dormitif]. Vezi definitia »