cómis (-și), s. m. – Dregător. – Mare comis, în vechea organizare socială, boier de rangul doi, mare dregător, care avea în sarcina sa grajdurile domnești și organizarea paradelor militare de Bobotează și de Sfîntul Gheorghe. Participa la sfatul domnesc și era singurul boier de rangul doi care purta calpac de zibelină, ca boierii de prim rang. Avea în subordine un comis al doilea, boier de rangul patru, și un comis al treilea, boier de rangul cinci. Din 1812 nu s-a mai bucurat de monopolul cumpărării de furaje pentru armată. Lat. comes, prin intermediul ngr. ϰόμης, cf. sl. komisŭ (Vasmer, Gr., 80). Reprezintă ceea ce era comes stabuli în organizarea medievală a Occidentului. – Der. comisoaie, s. f. (nevastă de comis); comișie, s. f. (înv., dregătoria marelui comis); comișel, s. m. (rîndaș de cai). Vezi definitia »

clísis s.f. (înv.) aplecare, dispoziție, înclinare, îndemn (spre ceva). Vezi definitia »

ZIS, ZÍSĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice. Vezi definitia »

ecfónis (-suri), s. n. – Parte finală a unui imn liturgic. Ngr. ἐϰφόνησις. Vezi definitia »

NOÉSIS s.f.^{1) vezi nota} (La Platon) Cunoașterea rațională a ceea ce este general și etern; (la Aristotel) gândirea intuitivă. ♦ (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Actul de a gândi, actul gândirii; termen care desemnează forma judecății, caracterul formal al enunțului. [Pron. no-e-, var. noeză s.f. / cf. it., gr. noesis – percepție, fr. noèse]. Vezi definitia »