Definita cuvantului culminație
CULMINÁȚIE s.f. 1. Moment în care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt atins de un astru. 2. Moment de maximă încordare a relațiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen. -iei, var. culminațiune s.f. / < fr. culmination, it. culminazione].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu culminație
aplicație, aplicații, s. f. (stud.) cerere-tip sau formular completat în vederea participării la un concurs organizat pentru acordarea sau ocuparea unor posturi vacante Vezi definitia »
IZOGAMÍE s. f. fuziune a doi izogameți; homoiogamie. (< fr. isogamie) Vezi definitia »
TAHILALÍE s.f. (Med.) Vorbire precipitată, cu debit mare de cuvinte. [Gen. -iei. / < fr. tachylalie, cf. gr. tachys – rapid, lalein – a vorbi]. Vezi definitia »
TREMATOLOGÍE s. f. știința cultivării plantelor în condiții de aclimatizare. (< fr. tremmatologie) Vezi definitia »
CAUZALGÍE, cauzalgii, s. f. Senzație dureroasă de arsură, localizată, de obicei, la mâini sau la picioare, însoțită de tulburări circulatorii și datorată lezării nervilor simpatici din regiunile respective. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalgie. Vezi definitia »