remf (-fi), s. m. – Curcubețică (Aristolochia clematitis). – Var. renf, rîmf. Origine incertă. Ar putea proveni din săs. Rimf (Drăganu, Dacor., V, 371). Legătura cu gr. ῥουφαία, originea dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 221) sau tracică (Philippide, II, 731), cf. alb. rrufë, este îndoielnică. Vezi definitia »

TRIÚMF s.n. 1. Celebrare a victoriei în vechea Romă, constând din intrarea solemnă în oraș a generalului biruitor, însoțit de armata sa, de captivi și de prăzile făcute. 2. Victorie, biruință; (fig.) succes moral, reușită, izbândă. [Pron. tri-umf. / < lat. triumphus, cf. fr. triomphe]. Vezi definitia »

LIMF- v. limfo-. Vezi definitia »

REMF, s. m. Plantă cu flori galbene, dispuse în fascicule la subsuoara frunzelor, cu fructul o capsulă în formă de pară (Aristolochia clematitis). – Din săs. rämp, remp. Vezi definitia »

TRIÚMF, triumfuri, s. n. 1. (În Roma antică) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului. ◊ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruință de mare prestigiu; fig. succes moral, reușită, izbândă deosebită. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe. Vezi definitia »