LOCULÁR, -Ă adj. împărțit în mai mulți loculi (2); închis în alveole. (< fr. loculaire) Vezi definitia »

cioltár, cioltáre, s.n. (înv. și fam.) 1. pătură înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa; abai, harșá, șabracă, ilânci, țol, valtrap. 2. covor țărănesc de perete; scoarță, chilim. 3. scurteică, cațaveică, scurtă. Vezi definitia »

SPĂTÁR², spătari, s. m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, care avea la început funcția de a purta la festivități spata domnească, iar mai tărziu pe cea de șef al armatei și al poliției. ◊ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării. – Ngr. spatharis. Vezi definitia »

poșlinár, poșlinári, s.m. (înv.) persoană care încasa poșlina. Vezi definitia »

FORMÁR s.m. Formator. [Cf. fr. formaire]. Vezi definitia »