ciocní (-nésc, -ít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în ușă. – 3. A închina, a lovi ușor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni și poc(ă)ni. Der. ciocnaș, s.m. (miner care muncește într-o salină), cf. ciocănaș, probabil prin contaminare cu ocnaș; ciocneală s.f. (izbitură); ciocnet, s.f. (izbitură); ciocnitură, s.f. (izbitură). Vezi definitia »

puchiní (-nésc, -ít), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin ‹ lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina ‹ *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț). Vezi definitia »

GUARÁNI adj.invar. Care aparține unei populații indigene din Paraguay. // s.f. Limbă americană indigenă din Paraguay. // s.m. Unitatea monetară în Paraguay. [Pron. gua-. / < fr. guarani < sp. guaraní < guarani abá guariní = războinic]. Vezi definitia »

ZĂTONÍ, zătonesc, vb. IV. (Reg.) 1. Refl. (Despre pești) A se aduna, a se strânge într-un zăton. 2. Tranz. A stăvili cursul unei ape (cu zătoane). – Din zăton. Vezi definitia »

contení (-nésc, -ít), vb. IV 1. A înfrîna, a reține, a stăvili. – 2. A interzice, a împiedica. – 3. A opri. – 4. A se opri, a înceta. – 5. A sfîrși, a face să înceteze. – 6. A tăcea. – Var. (înv.) cunteni (rar), contena, înconteni. Mr. acumtini, megl. cuntini. Origine obscură. Lat. contĭnĕre se potrivește semantic; iar rezultatul con- › cun, în loc de cu-, deși nu pare normal, nu este imposibil (cf. cumpăt, cumplit față de cuprinde; însă păstrarea lui t (cf. ținea) este mai greu de explicat. Totuși, acest etimon a fost admis de Candrea. Cihac, II, 651, pleacă de la ngr. ϰονταίνω „a apropia, a scurta”; după Pușcariu, Dscor, I, 226-30 și DAR, este vorba de lat. cunctināre, în loc de cunctāri „a zăbovi, a șovăi”. S-ar putea admite o contaminare cu *contĕnuāre, în loc de tĕnuāre, „a reduce, a diminua”. Cuvîntul apare din primele texte din sec. XVI. Der. necontenit, adj. (fără oprire, neîncetat; mereu); cuntenitură, s. f. (înv., interdicție); cuntirimînt, s. n. (înv., acțiunea de a conteni), al cărui rotacism indică prezența unui cuvînt din fondul tradițional; contenință, s. f., înv., din sec. XVII, astăzi înlocuit prin continență, s. f., din lat. continentia (sec. XIX). Vezi definitia »