CONSTRUCTIVÍSM s. n. 1. orientare estetică, în artele plastice, literatură și muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spațiale, și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă. 2. curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii. 3. concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ◊ concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenței matematice. (< fr. constructivisme) Vezi definitia »

TRIALÍSM s.n. (Liv.) Sistem compus din trei elemente. ♦ Uniune sub cârmuirea unui suveran a trei state autonome. [Pron. tri-a-. / < fr. trialisme]. Vezi definitia »

REPUBLICANÍSM s. n. concepție care susține republica ca formă de guvernământ; atitudine, activitate în favoarea republicii. (< fr. républicanisme) Vezi definitia »

secăturísm, secăturísme, s.n. (înv.) 1. mod de a fi, de a se comporta specific unei secături. 2. faptă a unei secături. Vezi definitia »

SOCRATÍSM s. n. orientare a gândirii filozofice spre subiect, spre om, spre problemele gnoseologice și morale, proprie lui Socrate, care considera că adevărul poate fi descoperit prin reflecție filozofică și prin maieutică. (< Socrate + -ism) Vezi definitia »