rost (rósturi), s. n. – 1. (Înv.) Gură. – 2. (Înv.) Limbă, vorbire. – 3. Spațiu lăsat între firele de urzeală prin care trece suveica. – 4. Legătură, articulație, unire. – 5. Sens, semnificație, scop, rațiune. – 6. Ordine, regulă, normă, rînduială. – 7. Plan, proiect. – 8. Mod, modalitate, manieră. – Mr. rost. Lat. rŏstrum (Diez, Gramm., I, 20; Pușcariu 1476; REW 7386; Șeineanu, Semasiol., 194; Densusianu, GS, II, 315; Weigand, Jb., XII, 95), cf. cat., port. rosto, sp. rostro. – Der. rosta, vb. (a năvădi); rosti, vb. (a pronunța, a se exprima, a zice; a ordona, a rîndui; a schimba ițele; a prepara); rostui, vb. (a netezi, a umple cu material golurile între cărămizi); rostuială, s. f. (rostuire); rostuitor, s. m. (zidar care rostuiește); rostitor, adj. (care rînduiește, aranjează). – Cf. răsti. Vezi definitia »

EXTREMÍST, -Ă I. adj. care depășește limitele normale, moderate. II. adj., s. m. f. (adept) al extremismului. (< fr. extrémiste) Vezi definitia »

PRESOCIALÍST, -Ă, presocialiști, -ste, adj. Care este anterior socialismului. [Pr.: -ci-a-] – Pre¹- + socialist. Vezi definitia »

ANECDOTÍST, -Ă, anecdotiști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor sau povestitor de anecdote. – Anecdotă + suf. -ist. Vezi definitia »

JAPONÍST, -Ă s. m. f. colecționar de obiecte de artă japoneze. (< fr. japoniste) Vezi definitia »