haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie Vezi definitia »

sfií (-iésc, -ít), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se rușina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii și der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s. f. (timiditate, teamă, rușine); sfiicios (var. sfielnic, sfieț), adj. (timid, retras, rușinos); sfiiciune, s. f. (timiditate); sființă, s. f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid). Vezi definitia »

TRIÁRII s.m.pl. (Ant.) Nume dat soldaților veterani care formau al treilea rând dintr-o legiune romană. [Sg. triariu. / < lat. triarii]. Vezi definitia »

felii de fructe, de obicei mere, tăiate subțire și uscate pe leasă la soare și folosite apoi pentru confecționarea unui must. Vezi definitia »

a-i muri cuiva lăudătorii expr. 1. a fi plin de sine, a fi încântat / mândru de propria persoană. 2. a se lăuda întruna. Vezi definitia »