BEETHOVEN, Ludwig van (1770-1827), compozitor german. Marea lui personalitate este caracterizată prin îmbinarea gîndirii cu o rară fantezie creatoare. Reprezentant, alături de Haydn și Mozart, al clasicismului vienez; prin accentele revoluționare și amprenta individuală a muzicii sale pregătește apariția romantismului. Considerat drept cel mai mare maestru al simfoniei, al concertului și al sonatei pentru pian solo sau în combinație cu alt instrument. Dînd o pondere deosebită dezvoltării materialului tematic (prin transformarea lui ritmică și armonică, trecerea lui prin diverse planuri tonale), B. conferă lucrărilor sale instrumentale acel caracter dialectic care va rămîne în continuare un principiu fundamental al oricărei lucrări avînd la bază forma de sonată. Măiestria dezvoltărilor îi conferă posibilitatea de a expune în lucrările sale, cu o răscolitoare forță dramatică, nesfîrșita gamă a sentimentelor omenești. Opera sa cuprinde: nouă simfonii, uveturile „Leonora” și „Coriolan”, cinci concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un triplu concert pentru pian, vioară și violoncel, 32 sonate pentru pian, zece sonate pentru vioară, cinci pentru violoncel, 17 cvartete, cvintete, baletul „Făpturile lui Prometeu”, opera „Fidelio”, muzica de scenă pentru „Egmont”, cantate, oratorii, mise, lieduri. Vezi definitia »

HALOGÉN, -Ă I. adj. care produce săruri. II. s. m. denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. (< fr. halogène) Vezi definitia »

SCALÉN I. adj. (despre un triunghi) cu toate laturile inegale. II. adj., s. m. (mușchi inspirator) între vertebrele cervicale și primele două perechi de coaste. (< fr. scalène, lat. scalenus) Vezi definitia »

DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen. Vezi definitia »

ECTROGÉN, -Ă adj. (despre substanțe) care provoacă malformații; teratogen. (< fr. ectrogène) Vezi definitia »