ORTOTÓNUS s.n. (Med.) Varietate de tetanos caracterizată printr-o contracție a musculaturii corpului, trunchiului și membrelor, care determină o poziție rigidă, dreaptă. [< fr. orthotonos, cf. gr. orthos – drept, tonos – tensiune]. Vezi definitia »

a se scula cu fundul în sus expr. a fi morocănos / indispus / arțăgos (în primele ore ale dimineții). Vezi definitia »

PLUSPRODÚS s. n. produs creat de lucrătorii din sfera producției materiale peste cel necesar, prin cheltuirea de supramuncă. (< plus¹- + produs) Vezi definitia »

TÉRMINUS s. n. inv. 1. demarcație (stâlp, stelă) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc. 2. loc, punct care marchează sfârșitul. ◊ punct final de oprire al unui mijloc de transport; stația ultimă; capăt. (< fr., lat. terminus) Vezi definitia »

ANTONINUS PIUS (TITUS AELIUS HADRIANUS ANTONINUS PIUS), împărat roman (138-161 d. Hr.). Fiul adoptiv al lui Adrian. A dus o politică externă defensivă, de consolidare a frontierelor și de extindere a rețelei drumurilor în Imp. Roman. Vezi definitia »