CORTULÉȚ, cortulețe, s. n. Diminutiv al lui cort; corturel. – Cort + suf. -uleț. Vezi definitia »

cloț¹, clóțuri, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar tăiat în bucăți; bălvan, bulan, butuc, colchiș, coltiș, gros; boc, buștean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la înnăditul tânjelilor. 3. zăvor. Vezi definitia »

braț (bráțe), s. n. – 1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot și umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde și duce în brațe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificație a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcțiile brațului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de țesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părțile cleștelui etc. – Mr., megl. braț, istr. brǫț. Lat. brachium (Pușcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. brațetă, s. n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brățaț, s. n. (rar., lungime a unui braț); brățiș, adv. (corp la corp); îmbrățișa, vb. (a strînge în brațe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent. Vezi definitia »

riólț s. m. – Reliefare, strălucire. It. rialzo, probabil prin intermediar germ. și rus. Nu sîntem siguri de glosare, fiindcă acest cuvînt nu apare în nici un dicționar. Se folosește în Mold., cf. Iorga: înaintea oglinzii de riolț. Vezi definitia »

VALȚ s. n. 1. cilindru. 2. mașină alcătuită dintr-un ansamblu de cilindri grei, dispuși paralel, care, rotindu-se în sensuri contrare, exercită o presiune asupra unor materiale pe care le sfărâmă, le netezesc etc. (< germ. Walze) Vezi definitia »