DIREMȚIÚNE s.f. (Liv.) Separare, ruptură (între prieteni); (spec.) Despărțire, divorț, desființare a unei căsătorii. [Cf. lat. diremptio, fr. diremption]. Vezi definitia »

BAZAINE [bazẽn], Achille-François (1818-1888), mareșal francez. Comandant șef al armatei franceze în timpul Războiului Franco-Prusian (1870-1871), s-a predat germanilor cu 140.000 de soldați în fortăreața Metz. Capitularea lui a constituit începutul dezastrului armatei franceze. Judecat, condamnat la moarte (pedeapsă comutată la 20 de ani). A evadat, trăind în exil. Vezi definitia »

FOTOEMISIÚNE s. f. v. fotoemisie. Vezi definitia »

INCERTITÚDINE s. f. lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială. (< fr. incertitude, lat. incertitudo) Vezi definitia »

RĂMẤNE, rămấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre ființe) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu părăsi locul sau localitatea unde se află; (despre lucruri) a fi lăsat pe loc, a nu fi dus din locul în care se găsește. ◊ Expr. Rămâi cu bine (sau sănătos, în pace), formulă de salut adresată de cei care pleacă celor care rămân. A-i rămâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i rămâne cuiva ceva (sau cineva) la inimă = a-i plăcea cuiva foarte mult un lucru sau o persoană. Să rămână între noi, se spune ca îndemn pentru discreție, pentru păstrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lăsa în urmă. Humuleștii rămân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea „în urmă”) A se lăsa sau a fi întrecut de alții; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne de ceva (sau de cineva) = a se răzleți de o ceată, de o tovărășie, a nu mai prinde un vehicul care pleacă. (Reg.) A rămâne de cineva = a supraviețui celui care trebuie să-l susțină, să-l îngrijească. ♦ A muri (pe un câmp de luptă). ◊ Expr. (Fam.) A-i rămâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se despărți de un obiect, de o părere, de o atitudine; a sta neclintit. ◊ Expr. A rămâne pe drumuri (sau de dârvală)= a-și pierde mijloacele de existență, a sărăci. 2. Intranz. A fi, a se găsi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumită situație; a se opri într-o anumită atitudine, a se menține sub un anumit aspect. ◊ Expr. A rămâne numai cu... = a nu mai avea decât... A rămâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A rămâne de minciună = a se dovedi mincinos. A rămâne baltă = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A rămâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A rămâne de rușine = a se face de râs. A rămâne ars (sau opărit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stăpâni în fața unei situații. A rămâne bun plătit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plăți considerate de una dintre părți ca insuficientă sau greșit calculată. A rămâne grea = a fi însărcinată. A rămas înțeles sau rămânem înțeleși, se spune ca încheiere a unei discuții, după ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A rămâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotărî un lucru după voința cuiva, renunțându-se la punctele de vedere ale celorlalți. (Rar) A-i rămâne cuiva pe brațe = a ajunge în sarcina cuiva. Cum rămâne (cu)...? = ce se întâmplă (cu)...? ce hotărâre luăm în privința...? 3. Intranz. A continua să existe, a păstra aceeași stare, a dăinui, a nu se schimba. ◊ Expr. A rămâne cu zile = a continua să trăiască, a scăpa cu viață, a fi lăsat în viață. ♦ A se păstra, a se menține în conștiința oamenilor prin valoarea pe care o reprezintă. ♦ A supraviețui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se menține ca un rest după consumarea părții cu care forma un tot; a prisosi. ◊ Expr. Mult a fost, puțin a rămas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) rămâne cuiva decât să... = a nu se găsi pentru cineva altă soluție decât să... A rămâne pentru altă dată = a se amâna pentru o dată ulterioară. Nu mai rămâne (nici o) îndoială = există siguranța că... Nu (mai) rămâne vorbă sau mai rămâne vorbă ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legătură cu o acțiune de întrecere, de concurență etc.) A lăsa pe cineva în urmă; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf. s. rămăsei, part. rămas. – Var.: rămâneá vb. II] – Lat. remanere. Vezi definitia »