ABSOLÚT², -Ă, absoluți, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restricții; nelimitat. ♢ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit în viitor, care reprezintă cunoașterea completă a lumii obiective. (În filozofia idealistă) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = presupus factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. Desăvârșit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus). Vezi definitia »

REZOLÚT, -Ă adj. (Liv.) Îndrăzneț, hotărât. [Cf. germ. resolut, fr. résolu]. Vezi definitia »

COREÚT s. m. corist în teatrul antic. (< fr. choreute) Vezi definitia »

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate². Vezi definitia »

ÁBLAUT s.n. Termen folosit de germaniști pentru alternanța vocalică; apofonie. [< germ. Ablaut]. Vezi definitia »