Definita cuvantului inducție
INDÚCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu inducție
TRANSFORMÁȚIE, transformații, s. f. (Înv.) Transformare. [Var.: (înv.) transformațiúne s. f.] – Din fr. transformation, lat. transformatio, -onis. Vezi definitia »
-PEXÍE2 elem. „fixare”. (< fr. -pexie, cf. gr. pexis) Vezi definitia »
OLIGOTROFÍE s. f. însușire a plantelor oligotrofe. ◊ nutriție deficitară. (< fr. oligotrophie) Vezi definitia »
ALCHIMÍE s. f. 1. știință ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur și argint și aflarea unui leac. („elixirul vieții”) 2. subtilitate, analiză subtilă. (< fr. alchimie, lat. alchemia) Vezi definitia »
FIBRINURÍE s.f. (Med.) Eliminarea de fibrină prin urină. [Gen. -iei. / < fr. fibrinurie]. Vezi definitia »