sălbátic (sălbátică), adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. – Var. sălbatec. Megl. sălbatic. Lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage. – Der. sălbătici (var. însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se> face sălbatic); sălbăticie (var. sălbatăcie), s. f. (stare de sălbatic; Trans., fiară); sălbăticime (var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s. f. (fiară; animal sălbatic); sălbăticos, adj. (sălbatic); sălbăție, s. f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din rom. provine rut. silvatici „spiriduș” (Candrea, Elemente, 409). Vezi definitia »

OCULÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la oculistică. II. s. f. oftalmologie. (< fr. oculistique) Vezi definitia »

TEUTÓNIC, -Ă adj. germanic. ♦ ordin ~ = ordin de cavaleri-călugări întemeiat de cruciații germani din Palestina (112⁸), dispărut în sec. XVI. (< fr. teutonique) Vezi definitia »

POLIFÓNIC, -Ă adj. care ține de polifonie. (< fr. polyphonique) Vezi definitia »

spovédnic, spovédnici, s.m. (înv.) 1. duhovnic. 2. persoană care se spovedește. Vezi definitia »