PICTÚRĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor: tablou, pânză. ♦ Ansamblul creațiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura. Vezi definitia »

POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță de vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-cânelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma. Vezi definitia »

CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console. Vezi definitia »

SMÚGĂ, s. f. (Reg.) Început. ◊ Expr. A face smugă (la ceva) = a lua, a scoate prima porție (din ceva), a face începutul. Vezi definitia »

PÍLDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, producție literară cu caracter moralizator, cu o structură apropiată de fabulă; parabolă; p. ext. maximă, sentință; proverb, zicală; semnificație, tâlc cuprins într-o asemenea povestire, maximă, zicală sau într-o acțiune oarecare, într-o faptă etc. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa. Vezi definitia »