Definita cuvantului izotahă
IZOTÁHĂ s.f. (Geol.) Linie care unește punctele unui curs de apă unde apa are aceeași viteză. [Var. isotahă s.f. / cf. germ. Isotache, fr. isotache].

Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu izotahă
LUTEÍNĂ s.f. 1. Materie colorantă galbenă, care se găsește în gălbenușul de ou, în sânge, în morcovi etc.; progesteron. 2. Xantofilă. [Pron. -te-i-. / < fr. lutéine]. Vezi definitia »
sálbă (sálbe), s. f.1. Colier, colan. – 2. (Trans.) Panglică împodobită de pus pe cap. – 3. Salbă-moale, s. f. (caprifoi, Evonymus pratensis). Origine incertă. Prezență lui salbă-moale, care nu se poate explica prin primele două sensuri, arată că trebuie să se pornească de la salbă „salvie” al cărui sens nu a fost dovedit, fiind înlocuit de salvie, v. aici. În acest caz este vorba de lat. salvia (Pușcariu 1498; REW 7558), cf. alb. šabi, it., cat., sp. salvia, fr. sauge, port. salva (forma port. pare să indice că se poate presupune un lat. *salva). Schimbarea semantică, deloc ușoară, a fost explicată de Cihac, II, 324, pornind de la faptul că țărăncile obișnuiau să facă salbe din caprifoi și salba-dracului, totuși Cihac își pornea explicația de la etimonul pol. szalbalumînărică”, ceea ce nu e sigur. Cu atît mai puțin, der. din lat. subalba (Candrea, Éléments, 3; Candrea; cf. în contra Densusianu, GS, VI, 364); din lat. salvasalvāre, fiind vorba la început de un talisman (Tiktin); sau din lat. med. *ex-alba „mărgică” (Scriban). Din rom. provin rut. salba (Candrea, Elemente, 402), săs. sâlbê, și probabil pol. szalba, pomenit mai sus. Vezi definitia »
FREGÁTĂ, fregate, s. f. 1. Vas de război cu trei catarge (obișnuit în secolele trecute), dotat cu numeroase tunuri instalate pe ambele borduri și destinat serviciului de recunoaștere și de pază. 2. Gen de păsări palmipede marine, zvelte, cu corpul mic și cu coada și aripile foarte mari, care trăiesc în regiunea mărilor tropicale și se hrănesc cu pești (Fregata); pasăre care face parte din acest gen. – Din fr. frégate, it. fregata. Vezi definitia »
BÓSĂ, bose, s. f. 1. (Anat.) Proeminență pe suprafața unui organ. 2. (Franțuzism) Aptitudine. – Din fr. bosse. Vezi definitia »
JUNCÁNĂ, juncane, s. f. Vacă tânără (între trei și patru ani); juncancă. – Juncan + suf. -ă. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z