PLACÉNTĂ, placente, s. f. 1. (Anat.) Organ musculos și spongios care se formează în perioada de gestație la majoritatea mamiferelor și care face legătura între mamă și embrion, servind la nutriția și respirația acestuia, eliminându-se la naștere; casă, căiță, cămașă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porțiune din pereții ovarului pe care se fixează ovulele. – Din lat., fr. placenta. Vezi definitia »

oiágă (-iége), s. f. – (Trans.) Flacon, sticluță. Mag. üveg (Cihac, II, 518; Byck-Graur 40; Gáldi, Dict., 166). – Der. oiegar, s. m. (Trans., vînzător de sticle). Vezi definitia »

HELIOCENTRÁLĂ, heliocentrale, s. f. Centrală electrică solară. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliocentrale. Vezi definitia »

búlă, búle, s.f. (reg.) cârpă, zdreanță; femeie stricată. Vezi definitia »

ceașcă, cești s. f. (adol., er.) vagin. Vezi definitia »