PUBIÁN, -Ă adj. al pubisului. (< fr. pubien) Vezi definitia »

BRELÁN s. n. 1. (la unele jocuri de cărți) grup de trei cărți de valoare egală, dar de culori diferite, la același jucător. 2. (fig.) grup de trei persoane, lucruri etc. care formează o unitate. (< fr. brelan) Vezi definitia »

ROXOLAN (?sursa) Trib sarmatic care in secolele 3 i.e.n locuiau in zona marii Azov. In anii 68 e.n in alianta ca dacii ataca imperiul roman. Au patruns la Dunarea de Jos dupa iazigi si inaintea alanilor. Vezi definitia »

BUDAPESTÁN, -Ă, budapestáni, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care locuiește în Budapesta (capitala Ungariei) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Budapestei sau locuitorilor săi, privitor la Budapesta sau locuitorii săi. (Budapesta (n.pr.) + suf. -an⁴; cf. fr. budapestois) Vezi definitia »

moșneán (moșnéni), s. m. – 1. (Înv.) Moștenitor. – 2. (Munt.) Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe temeiul eredității. Moșneni, care corespund răzeșilor din Mold., formau o clasă de mijloc între aristocrație (boieri) și robi (rumîni); în 1850 existau în Munt. cca. 70.000 de țărani moșneni. De la moș, deși nu-i clară, cf. der. corect moșan, n (cf. moșneag) nu a primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se pornească de la *moșin, cf. moșinaș, dar *moșin pare și mai puțin clar). Der. din sl. moštĭ „a putea”, prin intermediul lui moštinŭ „puternic”, cu suf. -ĕninŭ (Rosetti, BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în sl., nici în rom., nu apare asociată ideea de „a putea” cu cea de „bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în it. podere sau în germ. Vermögen. Der. moștean s. m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt înv., folosit alături de moșnean și poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai ales pornind de la vb. (după Tiktin, din moșan; după Candrea, din moșnean încrucișat cu sl. moštĭ „a putea”); moșneancă (var. moșteancă), s. f. (moștenitoare); moșnenesc (var. moștenesc), adj. (de țăran liber); moșneni, vb. (înv., Mold., a moșteni); moșteni, vb. (a primi o moștenire); moștenie (var. moșnenie), s. f. (înv., proprietate; moștenire); moștenitor, adj. (urmaș; înv., ereditar). Vezi definitia »