polisilabíe, polisilabíi, s.f. (înv.) caracteristică a unei limbi de a avea cuvinte polisilabice. Vezi definitia »

ENERGÍE s. f. 1. capacitate a unui sistem de a efectua un lucru mecanic sau o altă acțiune echivalentă. 2. forță, putere, vigoare. ◊ fermitate, hotărâre în atitudini, în acțiuni. (< fr. énergie, lat. energia, gr. energeia) Vezi definitia »

ABAZÍE s.f. (Med.) Tulburare a sistemului nervos, care se manifestă, mai ales în cazurile de isterie, prin neputința de a merge normal. [Gen. -iei. / < fr. abasie, cf. gr. a – fără, basis – mers]. Vezi definitia »

TAUTOLOGÍE, tautologii, s. f. 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu funcțiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonație sau de formă și care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acțiune. 3. (Log.) Judecată în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia. Vezi definitia »

ZOOFOBÍE s.f. Teamă morbidă de unele animale. [Pron. zo-o-, gen. -iei. / < fr. zoophobie]. Vezi definitia »