plóșniță (plóșnițe), s. f. – (Mold.) Păduche-de-lemn (Acanthia lectularia). Sl. ploskŭ „turtit”, cf. ploscă și pol. ploszczyca, ceh. ploštice, rus. plosčica (Cihac, II, 266; Tiktin), rus. bloščica (Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Cihac explică fonetismul rom. cu ajutorul unei încrucișări cu plesni „a pocni”, cf. bg. pljusnica „bătut din palme”. Mai curînd e vorba de un der. propriu rom., din sl. ploskŭ, cu suf. -niță, cf. beșniță. – Der. ploșnițărie, s. f. (mulțime de ploșnițe); ploșnicar, s. m. (plantă, Ranunculus orthoceras); ploșnițare, s. f. (plantă, Actaea cimicifuga); polușcă, s. f. (Trans., ploșniță), din mag. poloska (Tiktin). Vezi definitia »

-PARÉZĂ² elem. „paralizie”. (< fr. -parèse, cf. gr. paresis, slăbire) Vezi definitia »

AUTOCONSISTÉNȚĂ s. f. principiu în filozofia materialistă potrivit căruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfășura până la formele cele mai înalte de conștiință; proprietate fundamentală a materiei de a se susține prin ea însăși. (< auto¹- + consistență) Vezi definitia »

TELECABÍNĂ s.f. Transportor cu cablu amenajat pentru transportul de persoane cu ajutorul unor cabine suspendate prin suspante fixate pe cablu la intervale regulate. [< it. telecabina, fr. télécabine]. Vezi definitia »

stivălúă s.f. (reg.) apă stătătoare și adâncă. Vezi definitia »