rucáviță (-țe), s. f. – Mînecuță la costumul preoțesc. – Mr. racaviță „manșetă”. Sl. rąkavica „mănușă” (Cihac, II, 320), din rąka „mînă”, cf. răcodelie, rîncă. Vezi definitia »

striveálă, strivéli, s.f. (înv.) 1. lovire puternică, deformare, sfărâmare, turtire, zdrobire, stâlcire, strivire. 2. deplasare dezordonată, înghesuire strânsă. Vezi definitia »

sucăleálă, sucăléli, s.f. (reg.) răsuceală. Vezi definitia »

postoroáncă (postoroánce), s. f. – Bară de fier care leagă osia carului de hulubă. Rut. postoronok „latură” (Tiktin). În Mold. Vezi definitia »

sútă (-te), s. f. – Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl. sută. Sl. suto (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr., ceh., pol., rus. sto. Trecerea lui ŭ › u este greu de explicat, cf. Meillet, Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok, Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului rom. și nu sl. (G. Meyer, Alb. St., IV, 47). Este singurul numeral rom. de origine nelatină. Der. sutar, s. n. (sută, centenar; Arg., bilet de o sută de lei); sutaș, s. m. (centurion); sutălea (var. sutelea), num. ord.; sutime, s. f. (a suta parte; centenar); însuti, vb. (a multiplica cu o sută). Vezi definitia »