SÍNUS s.n. 1. (Anat.) Cavitate situată în regiunea capului, între pereții osoși; dilatare pe traiectul venelor și al arterelor sau pe traiectul vaselor limfatice. ♦ (Bot.) Tăietură în lamina unei frunze, formând un unghi de diferite mărimi și forme. 2. (Mat.) Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea ipotenuzei și lungimea catetei opuse unghiului respectiv dintr-un triunghi dreptunghic. [< fr. sinus, cf. lat. sinus – cavitate]. Vezi definitia »

ELECTROTÓNUS s. n. Modificare a excitabilității unui țesut viu (nerv sau mușchi) în cursul trecerii prin țesutul respectiv a unui curent electric continuu. – Din fr. électrotonus. Vezi definitia »

HÁBEAS CÓRPUS s. n. (În legislația unor țări) Drept care garantează libertatea individuală și protejează împotriva arestării arbitrare, permițând arestatului să ceară prin avocatul său să compară în fața unui magistrat care urmează să decidă asupra legalității arestării. [Pr.: há-be-as cór-pus] – Expr. lat. Vezi definitia »

SPLÉNIUS s. n. mușchi la partea posterioară a gâtului și superioară a spatelui. (< fr. splénius) Vezi definitia »

PRÍMUS s. n. lampă de gătit care folosește drept combustibil benzina sau petrolul lampant. (< germ. Primus/kocher/) Vezi definitia »