INTRIGĂ iudalâc, îmbârligătură, lucrătură, panglicărie, strâmbă, șulfărie. Vezi definitia »

arámă s. f. – 1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (‹ v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s. m. (căldărar); arămărie, s. f. (căldărărie); arămeasă, s. f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s. f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s. f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru). Vezi definitia »

OLEOPLÁSMĂ s. f. substanță lipidică din citoplasmă. (< fr. oléoplasme) Vezi definitia »

ARIERDÚNĂ s. f. dună situată în partea dinspre uscat a unui complex de dune litorale. (< fr. arrière-dune) Vezi definitia »

POLIPEPTÍDĂ s.f. (Chim.) Substanță organică cu constituție asemănătoare cu cea a albuminelor, dar mai puțin complicată. [< fr. polypeptide]. Vezi definitia »