Definita cuvantului orant
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu orant
inerent=ineditabil Vezi definitia »
fursánt (fursánturi), s. n. – Ocazie, prilej. Tc. firsa(n)t (Șeineanu, III, 54; Lokotsch 619). Sec. XIX, înv. Vezi definitia »
DIBIÓNT, -Ă adj., s. f. (plantă) care prezintă gametofitul și sporofitul separate, independente unul de celălalt. (< fr. dibionte) Vezi definitia »
privánt, privánturi, s.n. (reg.) ramă a ferestrei. Vezi definitia »
pont (-turi), s. n. – 1. (Înv.) Paragraf, articol, capitol. – 2. Moment oportun, punct fix. – 3. Aluzie personală, insinuare. – 4. (Arg.) Loc de unde se poate fura ceva. Lat. punctum, prin intermediul mag. pont (sec. XVII). – Der. ponta, vb. (a miza la jocuri), din fr. ponter; pontator, s. m. (pontagiu, pontaș); pontui, vb. refl. (Mold., a se ciorovăi); pontoarcă, s. f. (Arg., cheie), pare formație glumeață din pont și întoarce „a se răsuci”; împontori, vb. (Bucov., a jigni). Vezi definitia »