PROSCRÍPȚIE, proscripții, s. f. 1. (În Roma antică) Punere în afară de lege sau osândire la moarte a cuiva, fără forme de judecată, pentru infracțiuni politice. ◊ Listă de proscripție = listă afișată care cuprindea numele persoanelor declarate în afara legii. 2. Pedeapsă la care autoritatea publică supunea pe cineva pentru o vină politică; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din lat. proscriptio, fr. proscription. Vezi definitia »

AUTOINDÚCȚIE s.f. Selfinducție. [Gen. -iei. / < fr. auto-induction]. Vezi definitia »

LEGITIMÁȚIE s.f. Act, document personal care atestă oficial identitatea unei persoane, gradul pe care îl are etc. [Gen. -iei, var. legitimațiune s.f. / cf. fr. légitimation]. Vezi definitia »

SPLENORAFÍE s.f. Sutură operatorie a splinei. [Gen. -iei. / < fr. splénorraphie, cf. gr. splen – splină, raphe – sutură]. Vezi definitia »

ARHEOMETRIE s.f. Analiza materialelor (analize chimice, analize de izotopi, analize spectografice, analize mineralogice, microscopie si microscopie electronica) Vezi definitia »