RUM s. n. v. rom¹. Vezi definitia »

búcium (búciume), s. n. – 1. Instrument muzical de suflat, folosit de ciobani, de mari dimensiuni (pînă la 3 m lungime), făcut dintr-o ramură scobită de tei, arțar sau cireș, sau de doage strînse tare cu fîșii de coajă de cireș. – 2. Trunchi, buștean, butuc. – 3. Butuc de roată. – 4. Tub în general. – Var. buci(u)n, buciume, buciumă, toate înv. – Mr. bucium „trunchi”. Lat. būcĭna sau būccĭna (Pușcariu 228; REW 1368; Candrea-Dens., 193; DAR); cf. v. fr. buisine, sp., port. bocina. Fonetismul prezintă unele dificultăți. Rezultatul normal, bucin(ă), s-a modificat, în privința vocalismului, prin propagarea timbrului u, și în același timp, prin asimilarea lui n final cu labiala inițială. (Cf. Candrea, Éléments, 59). DAR consideră că bucium 2, este un cuvînt diferit, care este în legătură cu butuc; în realitate, este vorba numai de o extindere a sensului 1, dat fiind că bucium este, la prima vedere, o ramură groasă sau un trunchi de grosime medie, cu coajă, dar curățat de crengi. Der. bucinar, s. m. (coșar); buciniș, s. m. (cucută, Conium maculatum, angelică, Archangelica officinalis); buciuma (var. înv. bucina), vb. (a cînta din bucium; a vesti, a anunța), din lat. būccĭnāre (Pușcariu 229; Candrea-Dens., 194; REW 1369); buciumaș, s. m. (persoană care cîntă din bucium); buciumător, adj. (tunător). – Din rom. provine bg. bučimiš (Conium maculatum), cf. Capidan, Raporturile, 210. Vezi definitia »

CONTÍNUUM s. n. 1. (Fil.) În filozofia clasică, realitatea materială considerată ca un tot, părțile căruia, unite între ele fără soluție de continuitate, au o limită unică și comună. 2. (Fiz., în sint.) Continuum spațio-temporal = Sistem de o coordonată temporală și trei spațiale, care permite localizarea oricărui obiect fizic sau eveniment. 3. (Mat.) Mulțimea numerelor reale, incluzându-le atât pe cele raționale, cât și pe cele iraționale. ♦ (P. ext.) O mulțime compactă, care nu se poate împărți în două submulțimi, astfel încât nici una dintre ele să nu conțină cel puțin un punct de acumulare al celeilalte. (lat. continuum < n. al lui continuus = continuu) [GDLC, MW] Vezi definitia »

HÁHNIUM s.n. (Chim.) Element artificial transuranic, obținut dintr-un izotop al californiului. [Pron. -ni-um, var. hahniu. / < fr., it., engl. hahnium, cf. O. Hahn – fizician german]. Vezi definitia »

ACTA SANCTORUM („faptele sfinților”), colecție cuprinzînd „Viețile sfinților”, în ordine calendaristică. Vezi definitia »