Definita cuvantului policultură
POLICULTÚRĂ s.f. Sistem de exploatare a solului care constă în a obține mai multe feluri de produse de pe aceeași proprietate. [< fr. polyculture].

Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu policultură
țíglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla). Vezi definitia »
LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĩ. Vezi definitia »
dúbă (dúbe), s. f.1. Ambarcație, luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit. – 2. Ciubăr de lemn. – 3. (Trans.) Vas pentru fructe, din coajă de cireș. – 4. Pușcărie, temniță. – 5. Vehicul închis, cu gratii, cu care se transportă deținuții. – 6. (Trans.) Instrument muzical rustic. Sl. dyba „trunchi” (Cihac, II, 95), cf. rut., rus. dub „stejar; luntre”, sb. dubak „dubă, vehicul”. Pentru evoluția semantică, cf. drîng; la sensul de „temniță” s-a ajuns plecîndu-se de la butucul de care erau legați, deținuții, pol. dyby (cf. Bogrea, Dacor., I, 263), sau sl. dyba, de unde dibă, s. f. (butuc). Cf. dîmb, dumbravă. Der. dubăi, vb. (Trans., a cînta la dubă); dubas, s. n. (Mold., barcă pescărească; ponton), din rus. dubas, cf. tc. duba „ponton”; dubăsar, s. m. (Mold., pontonier). Vezi definitia »
VITICULTÚRĂ, viticulturi, s. f. Cultura viței de vie. ♦ Știință care se ocupă de cultivarea viței de vie. – Din fr. viticulture. Vezi definitia »
GRÍFĂ s. f. 1. instrument pentru marcarea arborilor (prin zgârierea pe coajă). 2. piesă metalică în formă de gheară dublă, care, în aparatele de luat vederi cinematografice, imprimă filmului o mișcare intermitentă. 3. poziție patologică a mâinii sau a piciorului, amintind de gheara de grifon (1). 4. ornament din motive florare, geometrice, gheare și capete de animale, folosit în stilurile romanic și gotic. (< fr. griffe) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z