tren (-nuri), s. n. – Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele. – Mr. tren. Fr. train, cf. ngr. τραινος (› mr.), tc., bg. tren. – Der. trenă, s. f. (coadă de rochie), cf. Graur, BL, IV, 117. Vezi definitia »

BITÚMEN s. n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea în condiții naturale a cerii și a rășinii de origine vegetală. – Din germ. Bitumen, lat. bitumen. Vezi definitia »

ÉMDEN s. n. Rasă de gâște de culoare albă, de 7-10 kg. – Cuv. germ. Vezi definitia »

ARSÉN s. n. 1. Element chimic semimetalic, de culoare cenușie cu luciu argintiu, folosit în aliaje. ◊ Trioxid de arsen = pulbere cristalină de culoare albă, foarte toxică; șoricioaică. 2. Arsenic. – Din germ. Arsen. Vezi definitia »

ALOFÉN s. n. (biol.) caracter condiționat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite. (< alo¹- + -fen¹) Vezi definitia »