LOCOTENÉNT s. m. 1. locțiitor. ◊ comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. grad de ofițer imediat superior celui de sublocotenent. ♦ ~ -major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului. (< it. locotenente) Vezi definitia »

ORIÉNT s.n. Răsărit, est. ♦ Teritoriu, regiune de răsărit; (spec.) spațiu geografic situat la răsăritul Europei. [Pron. -ri-ent. / < fr. orient, cf. it. oriente, lat. oriens]. Vezi definitia »

TERASAMÉNT, terasamente, s. n. 1. Lucrare constând din săpături în pământ, umpluturi etc., care se execută în vederea realizării unei căi ferate, a unui dig, a unui canal etc. ♦ Lucrare executată în scopul realizării unei construcții sau al extragerii unor materiale necesare șantierelor de construcții. 2. Totalitatea construcțiilor, în general din pământ și roci (platforme, săpături, umpluturi etc.), constituind infrastructura drumurilor, căilor ferate, canalelor etc. – Din fr. terrassament. Vezi definitia »

secfestránt, secfestránți s.m. (înv.) fiecare dintre persoanele în litigiu pentru un lucru asupra căruia s-a aplicat un sechestru; persoană care cere aplicarea unui sechestru. Vezi definitia »

TRACASÁNT, -Ă adj. care tracasează. (< fr. tracassant) Vezi definitia »