POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație al luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza. Vezi definitia »

SULFURIZÁRE s.f. Acțiunea de a sulfuriza și rezultatul ei. [< sulfuriza]. Vezi definitia »

FACTORIZÁRE, factorizări, s. f. Acțiunea de a factoriza. – V. factoriza. Vezi definitia »

CONDAMNÁRE s.f. 1. Acțiunea de a condamna și rezultatul ei; sentință de pedepsire. 2. Pedeapsă, osândă. [< condamna]. Vezi definitia »

NĂZUÍRE, năzuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) năzui și rezultatul ei. – V. năzui. Vezi definitia »