LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec. Vezi definitia »

MURGULÉȚ, murguleți, s. m. 1. Diminutiv al lui murg² (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodic după care se execută acest dans. – Murg² + suf. -uleț. Vezi definitia »

ZBANȚ², zbanțuri, s. n. (Reg.) Ventuză (2). – Cf. ucr. zban, zbanja. Vezi definitia »

a prinde în jbilț expr. (intl.) a aresta, a închide. Vezi definitia »

GUÍȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul scos de porci; coviț. – Onomatopee. Vezi definitia »