MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Aparat de gimnastică, de forma unei măciuci (1), cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. *matteuca. Vezi definitia »

PIROBALÍSTICĂ s.f. Disciplină care studiază aruncarea proiectilelor prin arderea unor substanțe capabile să le dea impulsul necesar. [< fr. pyrobalistique]. Vezi definitia »

DEFERENȚĂ s. f. Respect, stimă, considerație deosebită; condescendență. – Din fr. déférence. Vezi definitia »

OSTRACÍTĂ s. f. stridie fosilă. (< fr. ostracite) Vezi definitia »

LÓJĂ s.f. I. 1. Fiecare dintre despărțiturile amenajate în jurul unei săli de spectacol, în care încap fotolii numai pentru un număr mic de spectatori. 2. Cameră în care stă portarul unei instituții în timpul serviciului. 3. (Determinat prin „masonică”) Unitate a unei asociații francmasonice. II. 1. Cavitate în floarea unei plante (unde se află ovulele sau polenul) sau în fructul ei (unde se află semințele). 2. Cavitate în care se află un organ sau altă formație anatomică. [Pl. -ji, -je. / < fr. loge]. Vezi definitia »