BLACHÉU, blacheuri, s. n. Bucată (semiovală) de fier, care se aplică pe vârful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja. [Var.: plachéu s. n.] – Fr. plaqué. Vezi definitia »

potintéu, potintéie, s.n. și adv. (reg.) 1. lemn scurt, fix, care depărtează cormana de coarnele plugului. 2. lemn care sprijină alt lemn; proptea. 3. obstacol, piedică. 4. (adv.) drept, nemișcat, neclintit; dârz. Vezi definitia »

TESTACÉU, -ÉE adj. (Despre moluște) Al cărui corp este acoperit cu un înveliș calcaros. // s.n.pl. Subordin de moluște cu corpul acoperit de un test² [în DN]; (la sg.) moluscă din acest subordin. [Pron. -ceu, ce-e. / cf. fr. testacé, testacées, lat. testaceus]. Vezi definitia »

APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ]. Vezi definitia »

MICACÉU, -ÉE, micacei, -cee, adj. (Despre roci, minerale) Care face parte din grupa micelor¹ sau care conține mică². – Din fr. micacé. Vezi definitia »