VÉTO s. n. inv. 1. cuvânt folosit de tribunii plebei în Roma antică pentru a împiedica adoptarea unor legi care ar fi lovit în interesele plebeilor. 2. drept excepțional pe care îl are o persoană, un stat etc. de a se opune adoptării unei propuneri discutate în organizația din care face parte. (< lat., fr. veto) Vezi definitia »

FETO-/FET(I)- elem. „embrion, făt”. (< fr. foeto-, foet/i/-, cf. lat. foetus) Vezi definitia »

SCOTO- elem. „obscuritate, întuneric”. (< fr., engl. scoto-, cf. gr. skotos) Vezi definitia »

PLANETO- elem. „planetă”. (< fr. planéto-, cf. gr. planetes, rătăcitor) Vezi definitia »

AUTO¹- Element de compunere care arată că noțiunea conținută de a doua parte a cuvântului compus se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine, prin mijloace proprii; servește la formarea unor substantive ca: autoliniștire, adjective ca: autocritic și verbe ca: autoadministra. [Pr.: a-u-] – Fr. auto- (< gr.). Vezi definitia »