OBSTRÚCȚIE s. f. 1. (med.) astupare a unui canal, a unui vas de sânge etc.; ocluzie, obliterație. 2. manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară). 3. (sport) manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers și să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace. ◊ acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. (< fr. obstruction, lat. obstructio) Vezi definitia »

ALICĂRÍE s. f. Material de construcție din spărturi de cărămidă sau din piatră naturală, folosit ca umplutură. – Alic(ă) + suf. -ărie. Vezi definitia »

SURSOLOGÍE s. f. studiu al surselor exterioare, străine ale unei opere literare. (< sursă + -logie) Vezi definitia »

PROCREÁȚIE, procreații, s. f. Procreare. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. procréation. Vezi definitia »

CEFALALGÍE s.f. (Med.) Durere de cap; cefalee. [Gen. -iei. / < fr. céphalalgie, cf. gr. kephale – cap, algos – durere]. Vezi definitia »