iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92). Vezi definitia »

MITOGRÁMĂ s. f. ansamblu de semne cărora li se acordă o anumită semnificație grafică, ideologică sau simbolică. (< mito²- + -gramă) Vezi definitia »

HURDUCĂIÁLĂ, hurducăieli, s. f. Zdruncinătură, zguduire; zgomot produs de ceva care (se) hurducă; hurducătură. [Pr.: -că-ia-] – Hurducăi + suf. -eală. Vezi definitia »

DIATRÉMĂ s. f. coș vulcanic, rezultat prin expulsii de gaze, care se prelungește la suprafață cu un mic crater. (< germ. Diatrema) Vezi definitia »

RADIODERMÍTĂ s.f. (Med.) Dermită cauzată de iradieri cu raze X sau cu substanțe radioactive. [Cf. fr. radiodermite]. Vezi definitia »