LÍZĂ s.f. 1. Fenomenul de dezintegrare a elementelor organice (țesuturi, celule, microbi) sub acțiunea agenților fizici, chimici sau biologici. 2. Diminuarea treptată a intensității simptomelor unei boli. // -liză – element secund de compunere savantă, cu semnificația „soluție”, „descompunere”, „separare”, „distrugere”. [< fr. lyse, it. lisi, cf. gr. lysis – dizolvare]. Vezi definitia »

CICLOLÍZĂ s. f. (met.) totalitatea fenomenelor care însoțesc slăbirea și dispariția depresiunilor atmosferice. (< fr. cyclolyse) Vezi definitia »

fáclă (fácle), s. f. – Torță. Ngr. φάϰλα, din lat. facŭla, cf. bg. fakla. – Der. făclie, s. f. (lumînare; torță), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. fáklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., după Cihac, II, 106 și DAR; soluția nu pare probabilă, fiind cuvînt care apare în rom. începînd din sec. XVI; după Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, soluție care nici ea nu pare convingătoare); făcliaș (var. rară făclaș), s. m. (purtător de torță); făclier, s. m. (lumînar); făclieș, s. m. (Mold., licurici). Vezi definitia »

SEÍGĂ s.f. Aparat de recoltare a stufului, care se atașează frontal unui tractor. [Pron. se-i-. / < germ. Seige]. Vezi definitia »

TEMPERÁNȚĂ s. f. (Rar) Cumpătare, moderație, sobrietate (în special în privința consumului de băuturi alcoolice). – Din fr. tempérance, lat. temperantia. Vezi definitia »