TIMBRÁ, timbrez, vb. I. Tranz. 1. A aplica timbrul legal pe o scrisoare, pe un act oficial etc.; p. ext. a plăti o taxă de timbru. 2. (Despre cântăreți) A-și exersa vocea în vederea obținerii unui timbru plăcut și bine marcat. – Din fr. timbrer. Vezi definitia »

BABIA GÓRA (ceh. BABIA HORA), cel mai înalt vîrf din masivul Beskizii de Vest (Carpați), la frontiera Poloniei cu Ceho-Slovacia. Alt.: 1.725 m. Păduri de conifere. Relief glaciar. Faună montană. Parc național, rezervație a biosferei. Vezi definitia »

REPARÁ, repár, vb. I. Tranz. 1. A face propriu pentru folosire, a reface, a readuce în stare bună, a repune în stare de funcționare; a drege. ♦ A cârpi. 2. Fig. A îndrepta, a corecta. ♦ (Rar) A înlocui, a compensa. ♦ (Jur.) A acoperi o pagubă, a plăti daune (pentru o stricăciune, o insultă etc.) – Din fr. réparer, lat. reparare. Vezi definitia »

GIRÁ vb. I. tr. a garanta printr-un gir (1). ◊ a garanta pentru cinstea, acțiunile cuiva. II. refl., intr. (despre vânt) a(-și)schimba treptat direcția de la dreapta spre stânga; a se roti. ◊ (despre nave) a se roti în jurul unei ancore sau geamanduri sub acțiunea vântului ori a curentului de maree. ◊ a se îndepărta de la drumul stabilit. (< it. girare) Vezi definitia »

fluturá (flútur, fluturát), vb. – 1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mișca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca și arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, și de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s. m. (insectă cu corpul alungit și patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puțin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) și it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluție ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenența la familia expresivă, cu toți der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mișca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flișc; flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, țicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaș, s. m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu, Dacor., IV, 683, fluștura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”. Vezi definitia »