Definita cuvantului șușoti
ȘUȘOTÍ, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșotí vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu șușoti
BUGIULEȘTI, stațiune arheologică din bazinul Oltețului (azi com. Tetoiu, jud. Vîlcea), unde s-au descoperit resturi fosile villafranchiene și primele urme de activitate conștientă a unor hominizi de pe terit. României datînd de c. 1.000.000-600.000 ani. Vezi definitia »
DENT(I)-, -DÉNT elem. „dinte”. (< fr. denti-, -dent, cf. lat. dens, -tis) Vezi definitia »
Pusti Vezi definitia »
trîntí (-tésc, -ít), vb. – 1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”. Vezi definitia »
preclintí, preclintésc, vb. IV refl. (reg.) a înnebuni (ușor). Vezi definitia »