Definita cuvantului ocurență
OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu ocurență
DRĂGOSTEÁLĂ, drăgosteli, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) drăgosti; mângâiere, dezmierdare (între două ființe de sex opus care se iubesc); relații de dragoste. – Drăgosti + suf. -eală. Vezi definitia »
ȚĂCĂNEÁLĂ, țăcăneli, s. f. Faptul de a (se) țăcăni. 1. Țăcănit1. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) țăcăneală = cu pas sau mers ritmic. 2. Fig. Țicneală, sminteală. – Țăcăni + suf. -eală. Vezi definitia »
stronțiánă s. f., g.-d. art. stronțienei; pl. - Vezi definitia »
HEMATÍNĂ, hematine, s. f. Pigment care provine din sânge și conține fier. – Din fr. hématine. Vezi definitia »
HIPNOANALÍZĂ s. f. metodă psihoterapeutică în care se asociază hipnoza cu tehnica psihanalizei. (< fr. hypno-analyse) Vezi definitia »