FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a acționa etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotrivă, asemenea, egal, întocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tău, său etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenienței; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... În felul cuiva = într-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemănător cu..., ceva care vrea să fie sau să pară... A face felul (cuiva) = a) a omorî, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rău; c) (pop. și fam.) a dezvirgina. ♦ (Reg.) Chef, poftă. 3. Obicei, datină, tradiție. 4. Sortiment de mâncare sau de băutură. – Din magh. féle. Vezi definitia »

prisnél (prisnéle), s. n. – 1. Vîrful fusului. – 2. Partea interioară a fusului morii, care transmite pietrei de moară mișcarea roții hidraulice. – 3. Sfîrlează, titirez. – 4. Coada-șoricelului (Myriophyllum). – 5. Persoană isteață, ageră. – Var. prîsnel, pristen, pristelnic. – Megl. prăslen. Sl., cf. slov. preslen, sb. pṝsljen, ceh. prslen din sl. pręsti „a toarce” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 293; Conev 60) cf. mag. pereszlén. Legătura cu bg. părsten „inel” (Tiktin) nu este evidentă. Probabil este același cuvînt cu prîslea (var. prîsnea, pîrslea), s. m. (cel mai mic dintre fii sau dintre frați), care trebuie să exprime ideea de „copil isteț” și pe care Cihac, II, 317, îl lega de a prăsi „a reproduce” și Scriban de sl. pristŭ „deget”. Vezi definitia »

ARISTOTEL (numit și Stagiritul după orașul natal Stagira) (384-322 î. Hr.), savant și filozof grec. Discipol al lui Platon, de care apoi s-a despărțit, fondînd Liceul. A sintetizat cunoștințele dobîndite pînă la el, punînd bazele unor discipline noi: logica formală („Organon”), psihologia („Despre suflet”), politica și economia („Politica”), etica („Etica nicomahică”), estetica („Poetica”), zoologia ș.a. Pe baza deosebirii dintre facultățile sufletești, A. a clasificat științele în: teoretice (metafizica, fizica, matematica), practice (politica, economia, etica) și poetice (poetica, retorica). Științele trebuie să explice cauzele ființării și devenirii lucrurilor individuale compuse din „materie” și „formă”, trecerea lor de la „potență” la „act”. Știința supremă este metafizica, ea ocupîndu-se cu studiul primelor „cauze” și „principii” („Metafizica”). Fizica, deopotrivă știință a naturii și filozofie (secundă) va studia ființa în măsura în care participă la „mișcare” („Fizica”). Concepînd creația artistică drept o mimesis, A. conturează în „Poetica” o doctrină devenită mai tîrziu clasică în care generalizează principii ale artei ce vor căpăta ulterior caracter normativ. Metafizica, cosmologia și fizica lui A. au dominat începînd cu sec. 13, gîndirea medievală europeană; logica lui și numeroase dintre intuițiile sale în toate domeniile își păstrează actualitatea. Vezi definitia »

VECINÉL, -ÍCĂ, vecinei, -ele, s.m. și f. Diminutiv al lui vecin². Vezi definitia »

AEROMODÉL, aeromodele, s. n. Machetă de avion sau de planor. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéromodèle. Vezi definitia »