GIGOLÓ s. m. (Franțuzism) Bărbat cu moravuri dubioase. [Pr.: jigolo] – Din fr. gigolo. Vezi definitia »

FILO²-, -FÍL (Ă), -FILÍE elem. „frunză”. (< fr. phyllo, -phylle, -phyllie, cf. gr. phyllon) Vezi definitia »

CHEILO- Element de compunere savantă cu semnificația „buză”, „referitor la buză”. [Pron. che-i-, var. cheil-. / < fr. chéil(o)-, cf. gr. cheilos]. Vezi definitia »

glo- Rădăcină expresivă, ce pare a indica ideea de „a bălmăji” sau „a clefăi”, ca și ideea de „obiect rotund”. – Var. glog-, golo(g)-. Creație spontană, pînă la un punct paralelă cu cele identice bulb-, cloc- (› colc-), fîlf-, etc. Prin intermediul repetiției (glog-, golg-), ajunge să coincidă cu rădăcina expresivă gog-, care apare adesea cu infixul nazal (gong-) sau expresiv (golg-). În loc de repetiție se poate produce în anumite cazuri o alternanță consonantică, cf. glod, glonț. Der. glogozi, vb. (a încurca; a bălmăji), cuvînt care, după Cihac, II, 122 și DAR, ar proveni din sl. glagolati „a vorbi”; glogozeală, s. f. (încurcătură, dezordine, larmă); golgotină (var. gorgotină), s. f. (fruct necopt; verdeață), cf. bolbotină; holoboacă, s. f. (femeie vorbăreață; Trans., țuică); glojdan, s. m. (măcriș, Rumex acetosa); glojdeală, s. f. (Arg., crăpelniță); glojdi, vb. (Arg., a înfuleca, a mînca); glojdean, s. m. (pănușă de porumb), der. expresiv de la glod; goldan (var. gîldan, ghioldan, gorgană, holdan), s. m. (varietate de prun, Prunus insititia), cf. corcoduș de la colc- (după Pascu, Arhiva, XXV, 198 și Bogrea, Dacor., IV, 819, din fr. (reine-)Claude, a cărui der. este puțin probabilă); golgoasă (var. gorgoază, borboasă, grîngoașe), s. f. (fruct necopt); golomoț (var. golomoc, g(o)lomoz, gălămoz), s. n. (ghemotoc, bulgăre, cocoloș; grunz; larmă, dezordine; ceartă, scandal; tencuială), al cărui ultim sens pare a rezulta dintr-o confuzie cu moloz, și a cărui legătură cu glonț este evidentă (după DAR de aceeași origine ca gămălie; după Skok 68, din sb. glomazan „nesuferit”); g(o)lomozi (var. golomoși, holomoci, gomoloți, etc.), vb. (a bălmăji; a amesteca; a ghemotoci); gălătuș, s. m. (cocoloș; chiftea; pietricică; buștean; lovitură de pumn); îngălmăci (var. îngăimăci), vb. (a rătăci; a orienta greșit; a încurca, a încîlci), a cărui var. indică o încrucișare cu îngăima; îngălmăceală, s. f. (larmă, încurcătură); glămujdi (Mold., var. Trans., grămujdi, grămujda, grîmji), vb. (a bombăni, a bodogăni). – Cf. glod, glonț, gogă, gologan. Vezi definitia »

EPIPLO- elem. „epiplon”. (< fr. épiplo-, cf. gr. epiploon, care plutește) Vezi definitia »