ȚUGÚI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec. Vezi definitia »

ÎNDIGUÍ, îndiguiesc, vb. IV. Tranz. A mărgini o apă sau a înconjura o suprafață cu diguri, a zăgăzui; p. gener. a ridica un dig. – În + dig + suf. -ui. Vezi definitia »

ȘFICHIUÍ, șfichiuiesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu șfichiul (II 1), a lovi scurt; p. ext. a biciui, a plesni. ♦ Fig. A înțepa cu vorba, a ironiza, a persifla. [Pr.: -chiu-i] – Șfichi + suf. -ui. Vezi definitia »

șpilui, șpiluiesc v. i. (intl.) a participa la activități ilicite. Vezi definitia »

BONCĂLUÍ, boncăluiesc, vb. IV. Refl. și intranz. A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi (în timpul împerecherii). Vezi definitia »