vătúi (-i), s. m. – Animal (mai ales ied sau iepure) de un an. – Var. vătuiu, văitoi. Mr., megl. vitul’u. Lat. *vĭtŭleus (Weigand, Krit. Jb., XII, 98; Weigand, Jb., XVI, 230; Pușcariu 1867; REW 9406). Der. din lat. *haeduleus (Lexiconul de la Buda) sau din mag. fiatal „tînăr” (Cihac, II, 534) nu este probabilă. Se folosea mai demult ca adj., cf. Dosoftei, taur vătui „tăuraș”. Din rom. trebuie să provină alb. vëtulj(ë), rut. vatulja, vrtujka, pol. wetula (Candrea, Elementele, 405). Vezi definitia »

heguí, heguésc, vb. IV (reg., înv.) 1. (despre vite) a da înapoi, a se retrage. 2. (despre oameni; refl.) a se feri. Vezi definitia »

ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea, a chefui. – Comp. bg. cukam. Vezi definitia »

vătuí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 să vătuiáscă Vezi definitia »

hrepcuí, hrepcuiésc, vb. IV (reg.) 1. a cosi cu hreapca (v.). 1. (refl.) a se strica, a se hodorogi. Vezi definitia »