Definita cuvantului activitate
ACTIVITÁTE s.f. 1. Îndeplinirea unor acte fizice, intelectuale, morale etc. în vederea unui anumit rezultat; ocupație, muncă, lucru, îndeletnicire. ♦ Situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei. 2. (Fiz.) Numărul de particule emise de o sursă radioactivă într-o secundă. 3. (Astr.) Activitate solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) care au loc în păturile exterioare ale Soarelui. [Cf. lat. activitas, fr. activité].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu activitate
NEFLEXIBILITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este neflexibil; inflexibilitate. ♦ Fig. Fermitate, tărie, intransigență. – Ne- + flexibilitate. Vezi definitia »
MORTALITÁTE s.f. Proporția de decese din sânul populației dintr-un teritoriu și o perioadă anumită; letalitate. ♦ Caracterul a ceea ce este muritor. ♦ Număr de animale sau de oameni morți din cauza unei boli. [Cf. lat. mortalitas, fr. mortalité]. Vezi definitia »
ANGELITÁTE s.f. (Rar) Puritate angelică. [Cf. it. angelità]. Vezi definitia »
múnte (múnți), s. m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403). Vezi definitia »
CAPACITÁTE s. f. 1. calitatea de a fi încăpător. ◊ întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conține; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil să înțeleagă sau să facă ceva. ◊ om destoinic, priceput; învățat, savant. 4. (în trecut) examen pentru obținerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operație, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legală de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârșitul a opt clase elementare. (< fr. capacité, lat. capacitas) Vezi definitia »