ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia; fig. religia creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în vechime, se aduceau jertfe zeilor. [Var.: (înv.) oltár s. n.] – Lat. altarium. Vezi definitia »

INTERMEDIÁR, -Ă I. adj. de la mijloc; tranzitoriu. II. s. m. f. mijlocitor (în afaceri etc.); intermediator. (< fr. intermédiaire, it. intermediario) Vezi definitia »

SPĂTÁR¹, spătare, s. n. Spetează a unui scaun. – Din spată² + suf. -ar. Vezi definitia »

BĂBÁR, băbari, s. m. (Reg.) Om însurat. – Din babă + suf. -ar. Vezi definitia »

spătár (-ri), s. m. – Boier de rangul întîi, șef al armatei; în Mold. era pîrcălab de Cernăuți. – Spătarul al doilea, boier de rangul doi, locțiitorul spătarului. Mgr. σπάθαριος (Roesler 576; Murnu 52). – Der. spătăreasă, s. f. (nevastă de spătar); spătărel, s. m. (militar în subordinea spătarului); spătări, vb. (a exercita slijba de spătar); spătărie, s. f. (slujba și sediul spătarului; sala tronului; închisoare); spătăresc, adj. (al spătarului). Vezi definitia »