PREDICÁT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principală a propoziției, care arată o acțiune, o stare sau o însușire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjecție). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal și un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva despre subiect. – Din fr. prédicat, lat. praedicatum. Vezi definitia »

REEDUCÁT, -Ă, reeducați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia i s-a îndreptat educația (greșită); care a primit o nouă educație. ♦ (Despre infirmi) Deprins să se folosească din nou de partea corpului sau de facultatea psihică ce a suferit un traumatism sau un accident. – V. reeduca. Vezi definitia »

NEAUTOMÁT adj. v. TELEFONIST. Persoană care face serviciu la o centrală telefonică neautomată, stabilind legăturile telefonice. [DEX '98] Vezi definitia »

PARAȘUTÁT, -Ă, parașutați, -te, adj. Care a fost lansat cu parașuta. – V. parașuta. Vezi definitia »

PARALIZÁT, -Ă, paralizați, -te, adj. 1. Care este bolnav de paralizie; damblagit. 2. Fig. împiedicat în acțiunile sale, incapabil de a se mișca, de a se manifesta, de a acționa. ♦ Încremenit, înțepenit (de emoție, de spaimă etc.). – V. paraliza. Vezi definitia »